Înainte de a pleca în vacantă, am avut plăcerea de a discuta cu domnul doctor Andrei Năstasă, Medic Primar în cadrul Clinicii Veterinare DayVet, cu privire la pașii de obținere a pașaportului pentru animalele de companie, dar și câteva sfaturi de călătorie pentru o vacanță perfectă alături de prietenul nostru blănos.
Cum se obține pașaportul și în cât timp se eliberează?
Pașaportul se obține cu o simplă vizită la medicul veterinar. Atâta timp cât cățelul este microcipat deja, are vaccinul antirabic, el poate fi eliberat pe loc.
Ce date regăsim în acest pașaport?
În primul rând, regăsim datele de identificare ale proprietarului (deținătorului), cel care va pleca cu cățelușul din țară, date de identificare a pacientului (a cățelului) și, foarte important, microcipul și schema de vaccinare. Dacă a fost făcută deja, se trece din carnețel în pașaport. Dacă nu, se începe schema de vaccinare. Foarte important este să avem vaccinul antirabic valabil. De ce? Pentru că pașaportul, diferit față de carnetul de sănătate, cuprinde atât data vaccinării, cât și data când a intrat în vigoare acel vaccin. Adică, la 21 de zile, din ziua vaccinării. De aceea, e bine cățeii să fie vaccinați antirabic anual, pentru a putea ieși din țară oricând ne dorim.
Ce condiții ar trebui să îndeplinească cățelul pentru a obține pașaportul?
Trebuie să fie microcipat. Trebuie să aibă vaccinul antirabic valabil. Trebuie să aibă deparazitarea internă și externă făcută și să aibă o viză de clinic sănătos. Adică el trebuie să fie clinic sănătos pentru a îndeplini condițiile de călătorie.
Ce facem dacă animalul nostru de companie are rău de mașină?
Îl putem ajuta cu repaus alimentar, cu minim 2 ore, înainte de deplasarea planificată. Și există anumite medicații, care pot ajuta în sensul acesta, ce pot fi date de către medicul veterinar, care îi știe istoricul medical. Atunci poate să îl ajute cu o anumită medicație, atât sub formă de comprimate, cât și injectabil, care are efect de până la 5-6 ore, fără nicio problemă, în timpul unei deplasări.
Cum putem preveni insolația la căței?
În primul rând, va trebui să evităm expunerea solară între intervalul cu temperaturile cele mai ridicate, între 11:30 – 17:00. Hidratare. Iar, la cățeii cu blană lungă, vara să nu îi tundem foarte scurt, de așa natură încât să protejeze de razele ultraviolete.
Cum putem preveni arsurile pernuțelor?
În primul rând, nu trebuie să îi scoatem pe betonul încins, când e foarte cald afară. În al doilea rând, sunt creme care ajută, hidratează și protejează pentru arsurile solare sau arsurile termice.
Cum putem proteja pielea animalelor de companie împotriva razelor UV?
La rasele unde firul de păr ne permite să lăsăm o blăniță puțin mai lungă, care să îi protejeze de soare. La rasele cu păr scurt, există și creme se pot aplica cu protecție UV, dar principala armă este să nu îi expunem în razele directe ale soarelui, în intervalul orar critic, 11:30 – 17:00.
Ce ar trebui să conțină un chit de prim ajutor pentru călătorii?
În primul rând, trebuie să știm istoricul medical al fiecărui individ. Pentru cei cu rău de mișcare, clar ceva pentru vomă, ca să avem și la dus și la întors, le putem administra ceva. Medicație antidiareică, fiecare cu ce îl ajută. Sunt pastiluțe, plicuri, comprimate, care să ne ajute. În situația în care ingeră ceva sau bea puțină apă de mare și apar acele scaune diareice, putem să îi ajutăm cu ceva neinvaziv, precum: un probiotic, un agent de legare, lucruri de genul acesta, ar fi cel mai la îndemână. În rest, legătura cu medicul veterinar este cea mai importantă. Adică, să îl sunăm pe medicul veterinar și să îi spunem oriunde ar fi în lume, pentru că, cu siguranță, vom găsi o soluție medicamentoasă, să ne ajute de primă intenție.


